Conferința de lansare a proiectului SERVICII INTEGRATE PENTRU BUNICII DIN BEREZENI

29 Ianuarie 2021

29.01.2021

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Joi, 28 ianuarie 2021, la sediul Primăriei Berezeni, jud. Vaslui.

a avut loc conferința de lansare a proiectului

SERVICII INTEGRATE PENTRU BUNICII DIN BEREZENI

 

Obiectivul general al proiectului:

Dezvoltarea și implementarea de măsuri integrate pentru îmbunătățirea calității vietii persoanelor vârstnice cu domiciliul pe raza comunei Berezeni, județul Vaslui, în acord cu legislația în vigoare și nevoile grupului țintă.

 

În deschiderea evenimentului, domnul primar Dima Toader a spus câteva cuvinte despre comuna Berezeni, istoricul și locuitorii acesteia. Acesta a ținut să mulțumească Asociației Centrul Diecezan Caritas Iași pentru implicare subliniind impactul pozitiv pe care acest proiect îl va avea asupra întregii comunități locale.

Părintele Iosif Iacob, directorul Asociației Centrul Diecezan Caritas Iași ne-a vorbit despre  misiunea, valorile, serviciile și activitățile din cadrul asociației, exprimându-și bucuria pentru realizarea acestui parteneriat în vederea dezvoltării sociale și socio-medicale din cadrul comunității Berezeni.

Prezentarea detaliată a proiectului a fost făcută de către Antonina Dogariu, managerul proiectului care a oferit participanților informații legate de obiectivele proiectului, activitățile derulate și rezultatele așteptate în urma implementării. ,,Mulțumim pentru tot sprijitul acordat în realizarea acestui proiect, și pentru căldura cu care ne-ați primit în comunitate; a fost un demers plin de provocări, dar a meritat tot efortul nostru pentru că va avea un impact deosebit asupra grupului țintă, a declarat Antonina Dogariu.

 

Obiectivele specifice ale proiectului:

1. Creșterea gradului de implicare activă a comunității în dezvoltarea de servicii socio-medicale, adaptate nevoilor persoanelor vârstnice din com. Berezeni - jud. Vaslui, pe perioada de implementare a proiectului.

2. Creșterea calității vieții pentru un număr de 165 de persoane din com. Berezeni prin oferirea de servicii integrate în cele 45 de luni de implementare a proiectului.

 

Rezultatele așteptate în urma implementării proiectului sunt:

 

Ø  Dezvoltarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice prin:

·         Înființarea centrului social destinat persoanelor vârstnice din comuna Berezeni.

·         Dezvoltarea activităților de voluntariat și implicare activă a membrilor comunității prin acțiuni de ecologizare, schimburi intergeneraționale, activități de socializare, acțiuni și manifestări cu și pentru vârstnici.

·         Furnizarea de programe de formare și participare la schimburi de experienţă/schimburi de bune practici.

Ø  Furnizarea serviciilor sociale fără cazare destinate persoanelor vârstnice prin:

·         Furnizarea de servicii socio-medicale prin intermediul Centrului de Îngrijire la Domiciliu Berezeni.

·         Furnizarea de servicii sociale în cadrul Centrului de zi Berezeni: activități de integrare/reintegrare socială, activități de recuperare și reabilitare, acordare de servicii suport, precum și servicii de igienă și îngrijire personală, acțiuni de voluntariat care vizează sprijinul comunitar.

·         Acordarea de servicii sociale vârstnicilor în cadrul Cantinei Sociale prin pregătirea şi servirea unei mese de prânz pentru persoanele selectate.

 

Perioada  de implementare: 01.07.2019 - 31.03.2023

Locația: Comuna Berezeni - jud. Vaslui

Valoare contractului: 2 794 789,97 lei

 

Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman, Axa Prioritară 4: Incluziunea socială și combaterea sărăciei.

Mai multe informaţii privind acest proiect, puteţi obţine la numărul de telefon 0232-210085,

e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Persoană de contact: Dogariu Antonina, manager proiect.

 

Citit 2667 ori
« Decembrie 2024 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31