Voie bună, jocuri, trasee, trambulină, plimbări prin pădure, prânzul împreună și multe zâmbete – acestea au fost caracteristicile unei zile perfecte la Hamak. Împreună am reușit să scriem o poveste fabuloasă, cu amintiri memorabile ce vor rămâne veșnic întipărite in inimile copiilor.
În colaborare cu Asociația Sf. Vincențiu de Paul care ne sprijină cauza, am făcut posibilă această aventură în inima pădurii. Mulțumim pentru suportul oferit și pentru că ne sunt alături.
Pe perioada verii, au continuat activitățile socio-educaționale dedicate copiilor ucraineni, activități ce au debutat cu o tabără de vară la munte alături de beneficiarii Centrului de Resurse pentru Copii și Tineri Don Bosco Iași. Începând cu luna septembrie, activitățile se vor desfășura în cadrul programului de tip after school, deoarece copiii vor fi înscriși la școlile de stat.
Întreaga activitate destinată refugiaților se desfășoară în cadrul Programului de Intervenții în Situații de Urgență și Calamități Naturale, ce face parte de programul național cu același nume implementat de Confederația Caritas România.
Maftei Petronela