PROGRAMUL CENTRUL DE PLASAMENT „SFÂNTUL IOSIF”
Scop
Centrul de Plasament „Sfântul Iosif”, program al Centrului Diecezan Caritas Iaşi a fost înfiinţat în anul 1993 cu scopul de a oferi suport emoţional, consiliere copiilor şi familiilor acestora, suport educaţional, dreptul individual la o dezvoltare fizică, psihică, morală şi intelectuală şi toate cele necesare traiului zilnic într-o instituţie de tip rezidenţial, copiilor proveniţi din familii cu situaţii sociale deosebit de dificile.
Misiune
Misiunea centrului este aceea de a asigura beneficiarilor găzduire, educație formală și non-formală, asistență spirituală, consiliere, asistență medicală, sprijin în dezvoltarea abilităților de viață independentă. Respectarea interesului superior al copilului, constituie o prioritate pentru Centrul de Plasament „Sf. Iosif”. Copiii sunt sprijiniți în vederea atingerii pe deplin a potențialului.
Beneficiari
Beneficiarii căruia i se adresează programul sunt copiii proveniţi din familii defavorizate social (unul sau ambii parinţi decedaţi, un părinte decedat şi celălalt alcoolic, un părinte decedat şi celălalt în penitenciar) şi/sau economic. De asemenea, copiii în a căror familie le sunt încălcate dreptul la educaţie, dreptul la o viaţă sănătoasă protejată de pericole de orice tip. Beneficiarii sunt selectaţi răspunzând solicitărilor din judeţele din zona Moldovei, cu precădere din judeţului Iaşi.
În prezent, grupul țintă al centrului este format din 12 tinere adolescente cu vârste cuprinse între 12 și 22 de ani.
Programul de viaţă al beneficiarilor centrului este foarte asemănător cu cel familial. Toţi copiii merg la școală în funcţie de aptitudini, capacitatea intelectuală şi opţiunea personală. Acasă îşi fac lecţiile, mănâncă împreună, participă la activităţile de grup sau au program personal recreativ sau cultural.
Activități
Suport educaţional, consiliere pentru beneficiare şi familiile acestora, terapie psihologică, suport pedagogic constând în ajutor la efectuarea temelor, explicarea şi aprofundarea noţiunilor predate la şcoală, suport material ce constă în cazare, masă, îmbrăcăminte, încălţăminte, rechizite, bani pentru transport şi pentru eventualele cheltuieli personale, suport igienico-sanitar, organizarea de activităţi cultural-recreative şi de socializare, informare şi suport în orientarea şcolară şi profesională, formarea deprinderilor de viaţă independentă, grupuri de suport, cursuri, ateliere de lucru și seminarii cu diferite tematici - comunitatea și facilitățile oferite, bullying-ul în mediul școlar, consumul de droguri în rândul adolescenților, cerc literar, realizare de obiecte hand-made, realizarea unor schimburi de experiență cu alți beneficiari, activități de responsabilizare, conștientizare și protejare a beneficiarelor, excursii, vizite educative.
Centrul de Plasament „Sf. Iosif”
Adresa: str. Sărărie, nr. 134, Iași
Andrei Ioniță – Coordonator
Contact: 0746495028